vineri, 18 martie 2011

Primul premiu






Am primit premiu de la /http://dianacakes.blogspot.com/ si pe această cale îi mulţumesc.
Este primul premiu pe care il primesc.
Vă recomand să o vizitaţi pentru că este foarte pricepută şi cu siguranţă aveţi o inspiraţie oricând.

Regulile premiului sunt:
Să accepţi premiul şi să faci un post referitor la el.
Să-l dai la 3-5 bloguri preferate şi să le comunici.
Să pui link spre persoana care ţi l-a oferit.

Acceptat şi postat.
Primesc, dar să şi ofer, aşadar premiul merge mai departe la:

luni, 7 martie 2011

Papanaşi prăjiţi

O reţetă delicioasă, un desert rapid şi cred că este pe gustul tuturor.
Se poate combina cu tot felul de arome de dulceaţă, ciocolată...tot ce poftiţi.

Avem nevoie:
- 500g brânză de vaci
- 2 linguri faină
- 5 linguri gris (se poate pune mai mult gris...la alegere)
- 2-3 ouă, în funcţie de cât sunt de mari sau mici ouăle
- un plic zahăr vanilat
- 2 linguri zahăr

Se amestecă toate componentele enumerate mai sus...

...se fac biluţe...
...pentru a împiedica lipirea se dau prin gris...
...nu este obligatoriu să le faceţi pe toate odată, se pot ţine aşa în frigider 24 de ore acoperite cu o folie, astfel le puteţi servi calde...



...se prăjesc în ulei...

...iar la final am pus smântână şi dulceaţă de vişine (recomand o dulceaţă acrişoară).

POFTĂ BUNĂ!

Conopidă pane


Este o reţetă destul de simplă, multă lume fierbe înainte conopida, dar mie nu imi place fiartă, după gustul meu se prea înmoaie. Se taie cât mai subţire posibil şi se face la foc mic. Iese delicioasă.

Avem nevoie:
- o conopidă (în cazul meu 1 kg)
- 5 ouă
- faină
- sare, piper
- ulei

Spălăm conopida, o tăiem şi o punem la stors. 
Într-un vas batem ouăle, punem condimentele, adăugam făina în funcţie de cât de gros vrem să facem paneul şi punem la prăjit în ulei încins. 











După ce s-au prăjit scoatem conopida la stors pe prosoape de hârtie.

POFTA BUNA!

miercuri, 2 martie 2011

Mazăre


În lipsă de idei şi chef se poate face o mazăre, pe langă faptul că se face uşor şi repede, este şi bună.
Se poate adauga carne, carnaţi...orice sau chiar simplă fără nimic.

Avem nevoie de:
- mazăre;
- ceapă;
- 2-3 căţei usturoi;
- 2 bucăţi cârnaţi;
- 3 linguri smântână;
- condimente: sare, piper, boia sau pastă ardei.

 Tăiem ceapa şi cârnaţul mărunt şi punem la călit...
 ...apoi adăugăm mazărea...
 ...punem apa aproape să acopere mazărea...

...adăugam condimente...
...şi când este gata mazărea se adaugă smântână...
...mai dă două clocote şi gata.

POFTĂ BUNĂ!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...